The day the earth stood still / Ziua in care pamantul se opri (mut din cauza prostiei)

Am vazut zilele trecute un film. Mi-e greu sa-i spun film, pentru ca nu are mai nimic din ce ii trebuie unui film: regie, scenariu, joc al actorilor.
Lansat cu mare pompa in SUA, acest film s-a desumflat pentru mine mai repede decat un balon spart cu acul. Dar sa incepem cu inceputul:

Personajul principal este jucat de Keanu Reeves (Klaatu). Sincer va spun ca un joc mai prost n-am mai vazut decat in telenovelele alea argentiniene. El joaca rolul unui extraterestru venit sa distruga omenirea pentru ca Pamantul sa poata supravietui. Ei bine, daca nu l-ati vazut niciodata pe Keanu ca o mobila (un dulap sau un cuier) aveti acum ocazia. Rolul il obliga sa fie un tip greu impresionabil, dar de aici pana la a sta, ca sa citez un clasic in viata, “ca lemnu” e drum lung. In principiu el nu face nimic decat sa citeasca replici de pe un prompter si atat; in rest, zero, bara, nimic, pauza.

Lasand la o parte aspectul acesta (desi ar mai fi multe de spus si despre Jaden Smith sau alti actori si actrite care dupa prestatia din acest film nu prea mai au ce cauta pe platoul de filmare) scenariul e plin de gauri, e un fel de ciocolata aerata. In primul rand n-am inteles cum l-a convins tipa pe Klaatu sa se razgandeasca, e penibila incercarea de a trece o idee ca o lacrima varsata ii poate schimba intentiile calaului omenirii. In plus, cand toate nano-chestiile alea care devorau tot in cale ajung la eroii nostri… le e cam greata sau nu stiu ce se intampla ca, desi inainte de a ajunge aici le erau necesare 2 secunde pentru a vaporiza un om, acum s-au cam scarbit, nu prea le mai e foame si ii lasa sa fuga intr-o gaura care, tot ca prin miracol nu e devorata de aceleasi nano-chestii.
Probabil observand cineva gaura imensa din scenariu, au venit cu o replica a lui Klaatu ce ar trebui sa justifice tot “Nu cred ca pot sa-i mai tin mult la distanta”; penibil, absolut jenant.
Apoi, dintr-o data extraterestrul ala lipsit de sentimente si idei e induiosat de faptul ca cei doi care l-au ajutat urmeaza sa moara si decide sa se sacrifice pentru a-i salva. Pentru asta parcurge o distanta apreciabila pana la nava lui printr-o mare de nano-chestii care, ciudat, nu-l devoreaza imediat. Intai stau sa-l miroasa, nu cumva sa fie stricat (lol). Dupa un drum mai lung de 30 de secunde prim marea care ar fi devorat un om intr-o secunda el ajunge la nava cu pantalonii rupti in genunchi, cu costumul usor sfasiat si muscat de o ureche (probabil o nano-chestie mai indrazneata). Atinge nava sferica si toate nano-draciile alea cad moarte la pamant.

Asteptam macar ceva de la robotul distrugator care-l proteja. Din pacate nimic. Exact cand sa trimita iadul peste fortele armate acesta e oprit de Klaatu in timp ce se tine sa nu faca pe el din cauza glontului primit in plin.

Una peste alta, daca ai chef sa dai niste bani degeaba, mai bine da-i unui om nevoias, dar filmul asta nu merita nici macar timpul pierdut sa-l vezi gratis, dar sa mai dai si bani sa-l vezi?!!

Cu greu ma pot gandi la un film mai prost. Poate si pentru ca asteptarile mele erau mari, mai ales ca a fost pregatit cu atat fast si parada.

Concluzie: PENIBIL; atat, nimic mai mult


Samariteanul...

Bucurie mare bucurie

Tin sa va anunt (sper ca sunt primul) ca noi ca umanitate am scapat de toate problemele majore. Singura care mai ramasese era asta:

S-au inventat lentilele de contact pentru pisici ( vezi aici )

si am rezolvat-o si pe asta cu ajutorul marilor nostri oameni de stiinta care intotdeauna se trezesc dimineata cu binele omenirii in minte. Bineinteles ca ar fi vrut sa faca un vaccin pentru SIDA sau un tratament eficient impotriva cancerului, sau macar sa ajute la scaderea mortalitatii infantile, dar cum toate astea au fost deja rezolvate de catre altii, tot ce le-a mai ramas de facut era sa rezolve problema miopiei la pisici (ca, de, nu poti lasa o pisica sa conduca daca mai e si mioapa).

Le-as propune distinsilor nostri cercetatori alte cateva probleme de interes major si grad ridicat de importanta:

- crema hemoroidala pentru pudeli
- adeziv pentru placile dentare ale hamsterilor
- pastila de a doua zi pentru iepurii neatenti
- stimulatorul de miros pentru ogarii trecuti de varsta a doua

alte idei de descoperiri absolut necesare pentru omenire astept de la voi.



Bucurati-va!

Vine craciunul! Pisicile au lentile de contact! Boc e premier! PSD-ul e la putere! Si Dinamo e pe primul loc! Cica vine criza! S-a ieftinit benzina!!! LOL

Traficul din Bucuresti

Incepe sa vina vremea nasoala si ma trec fiori pe sira spinarii cand ma gandesc la traficul care va fi in prima zi dupa ce ninge. M-astept sa plec de acasa cu 3 ore inainte pentru a ajunge la o distanta de 2 kilometri. Si asta numai pentru ca soferul roman e educat sa-si vada interesul imediat (adica acela de a trece acum la semafor indiferent de ce se intampla) negandindu-se ca poate va avea si el de suferit din cauza asta.
Romanul cand vede ca s-a eliberat jumatate de intersectie, chiar daca e rosu, crede ca s-a eliberat special pentru el, nu ca s-ar putea sa vrea sa treaca si cel caruia tocmai i s-a pus verde si care ar trebui s-o ia prin el ca s-si poata vedea de drum. Gandirea e ceva de genul “stai ba si tu ca eu cat am asteptat?”. Am vazut o campanie interesanta a RATB-ului prin care au lipit stick-ere pe fiecare autobuz in care poti citi “Te rog nu claxona! Nu vreau sa blochez intersectia!”. Frumos, dar cu o floare nu se face primavara. Mai rau chiar, vine iarna. Si odata cu iarna, inevitabil, vine si ninsoarea si, tot inevitabil, ne ia prin surprindere. Ninsorile ne iau prin surprindere mereu, de fiecare data vin in decembrie-ianuarie.
Las deoparte faptul ca edilii nostri mult iubiti nu sunt in stare sa faca nimic sa preintampine mocirla care apare cand ninge. Indiferent de actiunile lor, daca noi toti am fi cu ceva mai mult bun simt in trafic, am putea circula civilizat si am ajunge la serviciu in 45 de minute in loc de o ora si jumatate. Recunosc nu e timp optim, dar macar e ceva. Daca toti gibonii n-ar mai bloca intersectiile, ci atunci cand vad ca e prea plin in centru s-ar opri la semafor chiar daca au verde sau galben, daca toti meseriasii n-ar schimba benzile la fiecare 30 de secunde pentru ca li se pare ca merge mai bine banda cealalta, daca toti tiganii nu si-ar mai lua Hummer si X5-uri (de ce nu-ti iei camion daca tot vrei sa fie mare – sa stii ca vin cu tot confortul unui autoturism) ci ar lua masini normale de oras, am putea circula si noi mai linistiti, ne-am putea deplasa mai rapid, nu ne-am mai face atatia nervi stand in spatele unui meserias care nu stie sa stea pe banda lui si blocheaza tot drumul ca nu s-a hotarat unde sa stea.
Gata, mi-am varsat nervii. Acum astept sa se acumuleze o serie noua (ca doar vine iarna, nu?) si apoi probabil voi scrie si continuarea.
Va doresc ca azi sa fiti mai linistiti, mai bine intentionati si sa respectati mai mult pe cel din masina de langa voi, respectandu-va astfel pe voi insiva.

Sa fiti iubiti!

…Samariteanul…

Despre iubire

Mai tii minte cum a fost prima data cand i-ai spus celui/celei de langa tine “te iubesc”? Aveai inima stransa cat un purice, erai foarte speriat si nu stiai la ce sa te astepti.
De ce oare ne e atat de greu sa spunem aceste doua cuvinte care sunt atat de simple. Cred ca motivul principal este frica de raspunsul celuilalt. Daca raspunsul lor nu e ceea ce ne asteptam? Daca ne loveste in moalele capului cu un raspuns de genul “si mie-mi place de tine”, “si eu cred ca te iubesc” sau “nu stiu ce sa spun”. Sa primesti un asemenea raspuns la “te iubesc” e foarte dureros, dintr-o data te trezesti singur crezand ca aveai pe cineva langa tine. Este ca atunci cand vorbesti la telefon cu cineva minute intregi pentru ca, intr-un final sa-ti dai seama ca vorbeai singur, pentru ca se intrerupsese conexiunea.

Probabil de aceea astepti ca celalalt sa spuna primul. E un fel de protectie impotriva durerii provocate de aflarea faptului ca nu te iubeste. Indiferent cat de indiferent ai fi, acest fapt te pune in genunchi.

Sfatul meu e sa aflati, sa intrebati si sa cereti un raspuns clar si fara ocolisuri: “Ma iubesti sau nu?” (asta bineinteles presupunand ca ea e sincera). Raspunsul pe care-l vei primi, indiferent care ar fi el, te va ajuta. Daca e afirmativ iti vei fi luat o greutate de pe inima, iar daca e negativ sau nu stiu vei stii ca stai langa cineva care nu te iubeste si va trebui sa decizi daca poti fi intr-o relatie cu cineva fara sa fii iubit. Dar macar stii datele problemei.

Daca vei astepta s-ar putea ca la un moment dat sa ai impresia ca nu mai conteaza. Doar ca la un moment dat te vei trezi ca ai petrecut o mare parte din viata langa cineva care nu te iubeste, adica, mai exact, ti-ai irosit dragostea acolo unde nu-i era locul.

Acum eu nu spun sa afli chestia asta de la inceputul relatiei, ai fost la 2 intalniri si gata, o-ntrebi daca te iubeste. N-are cum. Dar dupa o perioada de timp, pe care va las pe voi s-o stabiliti, pentru ca asta e subiectiv, trebuie sa stii. Daca nu te iubeste sau nu stie, inseamna ca cel mai probabil nu te va iubi si atunci nu faci decat sa joci tenis la perete, singur, fara partener. E dureros, e-adevarat, dar mult mai dureros e sa afli asta mult mai tarziu. E ca un cancer, desi nu vrei sa recunosti ca s-ar putea sa ai si nu vrei sa mergi la doctor, daca intr-adevar ai, e mult mai usor de extirpat daca-l descoperi mai devreme.

Nimic in lumea asta nu-i mai frumos ca sentimentul de a iubi, decat acela de a fi iubit…


Samariteanul...

Unicul capitan

Am stat si m-am gandit mult daca sa public sau nu acest articol. Asta nu s-ar intampla intr-o tara civilizata, dar traim totusi in Romania si, indiferent daca este vorba despre un om care si-a dedicat viata sportului de performanta, pentru unii conteaza mai mult faptul ca a fost dinamovist si atat.

In cele din urma m-am decis sa ignor “romanismele” si sa-l public indiferent de comentariile pe care le va starni.

Pe 5 octombrie ma gandesc, mai mult ca oricand la omul care inseamna “Dinamo” pentru mine mai mult decat toti componentii echipei actuale la un loc. Unicul capitan, ultimul numar 11 din istoria lui Dinamo, Catalin Haldan. El a fost un adevarat caine pana la moarte, a fost omul care lupta pe teren ca o fiara si cel pentru care dragostea pentru culori (indiferent ca erau alb-rosu sau rosu-galben-albastru) conta mai mult decat banii primiti la victorie. In ziua de astazi poti sa-i aliniezi pe toti componentii echipelor din liga I si sa incerci sa gasesti printre ei un urmas demn al devotamentului de care dadea dovada Haldan. Ai sanse slabe spre zero sa gasesti asa ceva.
El era nu doar un simbol al dinamovistilor, un simbol al dragostei pentru fotbal, pentru sport in general.
El a fost, este si va ramane intotdeauna UNICUL CAPITAN, cel pentru care Dinamo n-a insemnat doar un loc de munca ci un mod de viata, cel pentru care echipa nationala nu era doar o sansa de a fi vazut in afara ci un motiv de mandrie, un adevarat suporter, un exemplu de vointa, pasiune si daruire.
Vei fi mereu in inima suporterilor dinamovisti si nu numai.
Sunt sigur ca mult timp de acum incolo, daca nu cat timp va exista Dinamo, la fiecare 5 octombrie suporterii ii vor pronunta cu sfiala numele uitandu-se spre cer, sperand ca macar o mica parte din devotamentul lui sa ii inspire pe actualii jucatori.

Cataline, vei fi pururea in inima noastra.

“aleo, aleo, Catalin Hildan inseamna Dinamo”!

Poze superbe

Propun atentiei voastre o serie de poze absolut superbe gasite pe site-ul National Geografic.

Sa mai si radem

Faza asta e mai veche, dar ma face sa rad de fiecare data cand o revad.




Si o poza absolut geniala care arata cat de rau a ajuns romanul...

Am invatat

“Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca.
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

AM INVATAT SA IUBESC
CA SA POT SA FIU IUBIT .”


Sper ca stii din cine e citatul…
Daca nu, intreaba-ma…
Un om cu adevarat MARE, un om deosebit, un om care ar fi trebuit sa mai ramana inca mult timp printre noi…

Dragoste in forma concentrata

Am vazut un videoclip pe blog la adspedia, un videoclip care, desi n-am inteles o boaba din ce spunea artistul, m-a atins profund si m-a obligat sa scriu ceva despre aceasta idee.
Crezi ca pentru ca ai dat un buchet de flori poti spune ca iubesti? Crezi ca doar pentru ca ai facut un cadou, ai apoi dreptul sa pretinzi ceva? Orice ar fi acel ceva…
Ai fi in stare sa o iubesti pe cea de langa tine mai mult decat pe tine insuti? Ce-ai fi in stare sa sacrifici pentru ea? Ai putea sa renunti la cel mai de pret lucru pentru ca ea sa poata fi fericita? Daca si numai daca raspunsul este “da”, poti spune ca iubesti pe cineva. Si daca ea te iubeste la fel, nu va fi nevoie sa faci vreodata sacrificiile astea, dar trebuie sa fii constient de faptul ca ai putea s-o faci.
Ai putea sa-ti dai vederea pentru ca ea sa poata vedea din nou? Ai putea merge pana acolo? Daca da, dragostea pentru ea este cea mai sincera si puternica din cate exista. Nu spun sa faci asa ceva, asta e din filme, oricum n-ar fi cazul. Dar te-as putea intreba daca ai fi in stare sa renunti la unul sau mai multe obiceiuri enervante pentru ea, sa renunti la orice urma de egoism in legatura cu ea sau sa accepti unul sau mai multe din obiceiurile ei. Si bineinteles, te intreb daca si ea ar face acelasi lucru. Daca poti renunta la ceva, cat de mic doar pentru ea si ea pentru tine, daca atunci cand esti in bratele ei simti ca te topesti, chiar daca afara e ger, daca atunci cand te gandesti la ea nu te poti abtine sa zambesti, daca ceea ce dai, nu dai pentru a primi ceva in schimb, ci doar pentru ca te gandesti ca i-ar face placere, inseamna ca dragostea voastra e una cum rar se gasesc in lumea asta rea si vicleana, e dragoste pura si in forma concentrata.

” E o nebunie sa urasti toti trandafirii pt ca te-ai intepat intr-unul, sa renunti la visele tale pentru ca unul nu s-a implinit, sa iti condamni toti prietenii doar pt ca unul dintre ei te-a tradat, sa nu crezi in iubire doar pentru ca cineva nu te-a iubit.

Un simplu amic gandeste ca prietenia s-a sfarsit cand v-ati certat. Un prieten adevarat te suna dupa o cearta.

Un simplu amic asteapta ca tu sa fii mereu acolo pentru el. Un prieten adevarat asteapta sa fie acolo mereu pentru tine.”

Completati voi daca ar mai trebui ceva...

Trista

Esti suparat? Esti nervos? Cine te-a suparat si ce ar fi putut face sa te enerveze atat de mult? Si oare merita sa fii suparat pe el atat de mult? Oare daca ai stii ca de maine n-ai sa-l mai vezi vreodata ai trece peste suparare si i-ai spune cat de mult a insemnat in viata ta? Oare daca ai stii ca n-ai sa mai ai ocazia sa-i spui toate astea ai spune-o imediat, de frica sa nu scapi momentul?
Gandeste-te doar la faptul ca n-ai de unde sa stii ca ceea ce ti-am spus nu-i adevarat. Asa e, probabilitatea cea mai mare e sa nu fie adevarat. Dar daca este? Daca de maine nu-l vei mai vedea si vei ramane intreaga viata cu regretul ca n-ai apucat sa-i spui ce simti? Oare merita supararea ta riscul asta? Gandeste-te doar la lucrul asta si vei vedea ca foarte putine sunt situatiile in care chiar are rost sa te superi pe cineva apropiat si sa tii supararea.
Azi mi-am amintit de un om care a insemnat foarte mult in viata mea, un om care a avut incredere in mine si in puterile mele, un om care m-a incurajat intotdeauna si care niciodata n-a vrut sa vada o infrangere decat ca un pas inainte spre urmatoarea victorie. In acelasi timp, un om care-a disparut mult prea brusc din viata mea, fara sa apuc sa-i spun cat de mult a insemnat pentru mine, pentru conceptia mea despre viata. Ii dedic acest post si, daca prin intermediul lui voi reusi sa conving macar o singura persoana ca nu merita sa pierzi pe cineva apropiat fara sa apuci sa-i spui ce simti, voi fi fericit.

Ati fost omul care mi-a deschis ochii spre lume si omul care mi-a aratat ca nici un obstacol nu e insurmontabil. Va multumesc din suflet, domn’ profesor!


Dedicat Domnului Antrenor Emerit Teodor Ursuianu



Samariteanul…

De ce iubim femeile?

M-am gandit ca acolo unde eu raman fara inspiratie sa folosesc inspiratia altora. Asa ca va dau o bucatica din "De ce iubim femeile" de Mircea Cartarescu:


" Pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate
servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.
Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun te iubesc exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti
dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste ýAngieý al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor. "

Femeie pentru o zi

Am fost intrebat ce-as face dac-as fi femeie pentru o zi?

Pai sa vedem…

- M-as juca cu sanii cat de des pot
- As face sex cu alte 3 femei odata
- As incerca senzatia de a da un sut in zona inghinala unui cocalar care se ia de mine (cred ca-i extraordinara)
- As incerca sa-mi dau seama ce simt atunci cand ma machiez dimineata cu toate porcariile
- As merge la cumparaturi si as incerca sa scot un prêt mai bun folosindu-mi farmecele de femeie
- As incalca toate regulile de circulatie sic and as fi oprita as pune in practica aceleasi farmece (sper sa nu dau peste o politista sau, in sfarsit, nu peste una heterosexuala)
- As incerca un tampon OB sa vad si eu care-i senzatia minunata de prospetime
- M-as basi zgomotos in lift si n-as recunoaste, luandu-ma la cearta cu cine comenteaza
- M-as imbraca foarte provocator pentru ca apoi sa impart palme in stanga si-n dreapta barbatilor spunandu-le ca nu sunt o curva
- Nu in ultimul rand, as avea o persoana de sex feminin pe care, nemaifiind barbat, as putea s-o bat pana-si inghite majoritatea dintilor


Alte activitati pe care le-as intreprinde dac-as fi femeie pentru o zi nu-mi mai trec prin minte acum. Daca mai apar, voi edita postul :)

Olimpiada...

M-am uitat la Olimpiada, adica am urmarit confruntarile cele mai importante si am fost la curent cu rezultatele din toate sporturile la care am avut reprezentanti. Nu vreau decat sa-i felicit pe toti, in primul rand pentru participare, toti sunt niste invingatori. In al doilea rand, bravo celor care au reusit performanta de a aduce medalii in dreptul tarii noastre. Bravo Alina, bravo Mihai, bravo Sandra, Steliana, Andreea, Anamaria, Gabriela. Bravo tuturor, sunt mandru de voi. Asteptam pe altii sa li se alature. Cu cat mai multi cu atat mai bine.

Hai Romania!

Noi suntem romani. Asa ca noi suntem mai tari decat celilalti, pentru noi turismul se subintelege, nu se practica. Pentru noi turistul este prostul ala care, nu se stie din ce motiv, nu a ales sa plece mai ieftin undeva afara si incearca sa se distreze pe mult iubitele plaiuri mioritice.
Trebuie sa fii ori batut in cap cu maiul, ori indiferent in asemenea masura, incat nu te intereseaza profitul urias care ar urma unei bune gospodariri a resurselor turistice de care dispune tara asta.

Am fost la mare. La noi. (buna gluma, nu?) Mamaia – nisip ok daca ignori faptul ca erau mai multe mucuri de tigari decat fire de nisip, servicii execrabile, preturi uriase, ma puneau sa platesc pentru folosirea sezlongului, desi le faceam consumatie; Neptun – plaja ok (aceeasi problema cu tigara pe nisip, dar asta e, m-am obisnuit), in rest plictiseala de moarte, apa curatica, aceleasi preturi pentru sezlonguri (bine ca mi-am adus prosoape si rogojine); Costinesti – distractie, muzica, tineresc, in rest o mizerie de nedescris, un nisip parca era balast, aceeasi indiferenta fata de client. Pe langa toate astea se adauga bonus o aglomeratie de nedescris pe drumul spre Constanta, care ajungea ca, in cele din urma sa te scoata din pepeni. Timp de 5 nopti nu mi s-a golit macar o data cosul de gunoi, sa nu mai zic de lenjerie sau de prosoape (pe care oricum nu le-am folosit, pentru ca romanul m-a invatat sa n-am incredere in curatenia superficiala). La banii pe care i-am platit pe noapte puteau macar de gunoi sa aiba grija.
Pe plaja n-am ce zice, erau tomberoane speciale pentru hartie, plastic si sticla la fiecare 10 metri. Pacat ca nu avea cine sa le foloseasca.

La munte am stat la “gazda”, vorba vine, pentru ca de fapt era o garsoniera complet separata de locul unde era gazda, dar oricum mult mai ieftin decat camera de la mare. Conditiile bune pentru loc la gazda, n-am ce reprosa, plus ca ne-am putut gospodari cum am vrut avand toate facilitatile (bucatarie cu aragaz, frigider si chiuveta, o baie mare, un balcon si tot ce are o garsoniera). Insa in afara de acesti oameni care fac turism inchiriind camere, nimeni nu se uita a doua oara la tine daca nu insemni ceva important pentru el (asta mi s-a parut ciudat, pt ca traiam cu impresia ca turistul in sine ar insemna ceva important pentru el). Mizeria, bineinteles la locul ei, adica peste tot.

De exemplu, chiar la Busteni, in parcarea cu plata din zona Silva, la vreo 10 minute dupa ce lasasem masina, a venit un baietas de cartier mai in varsta cu o vesta reflectorizanta si cu o sapca de taietor de bilete sa-i spuna prietenei mele ca masina sta acolo de cel putin 2 ore. What? Cat tupeu, cata impertinenta din partea unui om de la care (mai ales din pricina varstei) asteptam mai mult. Dar se pare ca pe unii varsta nu-i ajuta sa devina mai intelepti, poate dimpotriva, cine stie? Imi pare rau ca nu i-am luat numele de la seful lui cu care am ajuns sa ma cert in cele din urma, cand idiotul a vazut ca n-o scoate la capat cu mine. Nu-i vorba de bani, ca erau 2 lei amarati, e vorba de idee, de principiu. Hai sa-l jecmanim ca nu e-n stare sa se aprere. Si daca e-n stare, oricum n-are ce sa ne faca. N-am putut si nu voi putea intelege vreodata gandirea asta. De ce sa nu gandim: “hai sa ne purtam politicos, sa ajutam si poate vine si a doua si a treia oara”. Poate pentru ca suntem romani…

Mi se face scarba, ma lasa cu un gust amar ca de fiere in gura. Imi pare rau si mi-e rusine ca sunt roman, ca sunt concetatean cu acesti oameni.

Nu pot spune ca am avut un concediu nereusit. Dimpotriva, ne-am distrat de minune, dar asta nu datorita lor ci mai degraba in ciuda lor.

E clar. De la anul nu mai am ce calca in Romania pentru concediu. Ce rost are sa te expui la tot felul de idioti cand poti sta linistit, servit asa cum trebuie, undeva intr-o tara straina si cu bani mai putini. Spun pentru ca stiu. Grecia, Franta, Ungaria, Austria, Italia, pana si Bulgaria, toate sunt mult peste nivelul nostru de civilizatie in primul rand, apoi de spirit turistic. Pentru ca civilizatia este ceea ce lipseste primordial romanului.
Imi povestea un taximetrist cum cand a fost el in Austria ii era jena sa arunce pachetul de tigari gol pe strada “era atat de curat ca-ti era jena sa arunci ceva pe jos” iar ca atunci cand s-a intors a revenit la vechile obiceiuri. Si asta trebuia sa fie o discutie despre educatia romanului. Asta-i educatia romanului… “Daca tot e mizerie, cine mai vede mizeria pe care-o fac eu acum?”.

Scarbos. Oribil. Stupefiant si alarmant. Sper ca nu si ireversibil, ca daca-i asa, nu mai am ce cauta in tara asta.

Ca sa nu va las cu un gust amar, iata o poza care arata si ce poate oferi tara asta fara ajutorul locuitorilor ei.




Samariteanul…

METALLICA… AND NOTHING ELSE MATTERS

Un bilet = 100 RON
O bere = 5 RON
O punga de chipsuri = 5 RON
O pelerina = 15 RON
Concertul METALLICA Bucuresti, 23 iulie 2008 = nepretuit !
Am asteptat aproape 4 luni pentru concertul asta. Mi-am luat bilet inca din aprilie si bine am facut, pentru ca toate bilete puse in vinzare s-au epuizat in cateva saptamani. Una peste alta asteptarea pentru acest concert era uriasa. Si, cu o fericire de copil mic in zambet, va spun ca s-au ridicat mult peste asteptari.
Am ajuns acolo pe la 7. Credeam ca vor fi probleme la intrare, asa ca am preferat sa fiu prevazator. Pana la 8 am luat bere, chipsuri si am stat la de vorba.
La 8 apar cei din deschidere, o trupa pe numele ei “The Sword” care incercau sa copieze un pic din Metallica din anii ’80. Nu s-au prea apropiat, dar lumea i-a aplaudat si au plecat fericiti ca au cantat in deschiderea unui monstru sacru al rock-ului.



Pana pe la 9 au fost probe de sunet si muzica pusa oarecum in surdina. Am auzit, printre altele si o melodie Depeche Mode. Nu mi-a venit sa cred, deoarece atunci cand eram eu pustan era o lupta care se lasa si cu batai uneori intre rock-eri si depesisti. Presupun ca globalizarea isi spune cuvantul si in muzica. Au mai pus ceva HIM, ceva Rammstein si alte umpluturi in asteptarea trupei pentru care venisem cu totii pe ploaia aceea.
9 si 10 minute. Metallica ies pe scena. Lumea urla, striga nu ne vine sa credem ca intr-adevar sunt aici. Incep ca de obicei cu Creeping Death si For Whom the Bell Tolls, incercand sa atraga si publicul care, poate din cauza ploii, nu se ridica la nivelul prestatiei trupei.

In jur de ora 10 vine una dintre cele mai tari piese “ Master of Puppets”. Atunci se produce click-ul. Publicul sare in aer. Toata lumea canta, nimeni nu mai simte frigul si ploaia, rock-ul cuprinde sufletele a 25 de mii de oameni. Membrii trupei simt si ei asta devenind din ce in ce mai atrasi de public, canta cu din ce in ce mai multa pasiune. Nimic nu mai sta in calea muzicii. Urmeaza o serie de hituri cantate din tot sufletul de 25 de mii de voci. Dupa un moment de balada, cu Nothing Else Matters a urmat Punctul culminant al spectacolului. Inceputul piesei One a fost regizat la perfectie cu flacari si artificii in asa fel incat credeai ca esti intr-o scena de razboi si cad obuzele in jurul tau.



Pana la final, publicul nu s-a mai oprit din cantat. Enter Sandman a scos din nou flacari din noi.
Finalul a fost, dupa cum a fost tot concertul de altfel, de exceptie. Un Seek and Destroy cu efecte pirotehnice si o trupa Metallica la maximul virtuozitatii lor.

Desi as fi vrut sa mai dureze macar inca vreo 2 ore, spectacolul m-a lasat cu senzatia unei experiente unice. M-a impresionat.

Concluzia este simpla. Metallica e un brand, e un monstru sacru al muzicii rock. E o trupa formata din 4 tipi la 45 de ani care reusesc sa tina 25 de mii de oameni in picioare si cantand frenetic fara nicio piesa mai noua de 1995 si mergand adanc in anii 80. Asta spune totul. Metallica sunt nemuritori, sunt o definitie a rock-ului. Singurul lucru care poate a lipsit concertului a fost The Unforgiven. Dar trebuie sa mai pastreze ceva si pentru data viitoare, nu? Deoarece au promis ca se vor intoarce mai curand de 9 ani :)



De azi plec in concediu. Asa ca ne revedem cu bine in august. Gandul bun aproape.

Samariteanul…

Orice zi este o mica viata - orice desteptare si sculare o mica nastere, orice dimineata o mica tinerete, orice culcare si adormire o mica moarte... Viata unui om este o permanenta lupta pentru existenta cu certitudinea ca va fi invins.

(Arthur Schopenhauer)

Despre cocalari si tzarani

Bai ciobane’! Bai tzarane’! Bai moldovene’! M-am saturat sa-ti vad basinile si sa-ti suport comportamentele de oaie sub influenta stupefiantelor!






(Imaginea alaturata e doar cu titlu de prezentare. Produsul final poate diferi de aceasta. -- adica n-am gasit o poza mai graitoare :) )




Daca ti-a luat ma-ta telefon mobil polifonic si cu media player, asta nu inseamna ca eu tre’ s-ascult manelele tale de fiecare data cand ma urc in metrou. Castile care-au venit cu el in pachet sa stii ca nu-s supozitoare, nu ti le bagi in cur sa-ti treaca febra. Macar faptul ca sunt atasate unui cablu si asta legat de un conector care se potriveste fundului telefonului tau ar fi trebuit sa-ti dea de gandit (am uitat ca asta-i un subiect tabu pentru unii). Alea sunt facute special pentru ca tu sa-ti poti dezvolta incultura (muzicala) fara sa-i deranjezi pe ceilalti.

Bai cocalare’! Daca e prima data cand folosesti metroul ar trebui sa afli ca bara aia pe care o tot freci nu ti-a cumparat-o ma-ta pe datorie. De bara aia trebuie sa se mai tina si cei 5 oameni pe care-i vezi parca facand echilibristica. Si nu esti nici in specatacol la un Gay Sexy Club, ca sa faci striptease la bara.

Bai nesimtitule! Daca ai avut bani sa-ti iei trening de firma si pantofidin piele lacuiti cu ciocate, poti sa dai banii si pe un sapun, nu doar pe parfum. Sa stii ca parfumul acopera putoarea pana la un punct; mai departe se contopeste cu ea si rezulta un miros de tigan in putrefactie care-mi face parul din nas sa se ridice in semn de protest. Si nu te mai uita la mine ciudat doar pentru ca sunt civilizat. Nu basinile mele put in metroul asta. Ale tale traznesc de autosuficienta si prost gust. Sa stii ca daca nimeni nu-ti spune cat de penibil esti e doar pentru ca au fost educati ca atunci cand n-au nimic bun de spus despre cineva, sa nu spuna nimic.

Bai incultule! Daca nu stii sa vorbesti, dar in primul rand nu stii sa te adresezi cuiva, nu mai incerca sa vorbesti cu mine. N-o sa-ti spun niciodata cat e ceasul sau ce metrou merge spre Gara de Nord. Nici macar n-o sa-ti dau cea mai mica urma de atentie. Invata intai sa te adresezi unui non-cocalar si apoi, poate ma voi uita spre tine. Nu-ti imagina ca, doar pentru ca razi de toti si de toate, esti foarte smecher. Esti doar complexat si penibil. N-o sa poti vreodata sa te ridici macar la sfertul nivelului meu (vorbesc acum de nivel comportamental, pentru ca de intelectual nu poate fi vorba – dac-ai sti jumatate din tot ce stiu eu, capul ala mic si negru al tau ar exploda).

De fapt nici nu stiu de ce vorbesc atat despre tine… Poate ca sa ma mai calmez putin dupa ce, ca final al unei zile extrem de nasoale, ai aparut tu cu basinile tale reusind sa ma scoti din sarite. Cauta-ti treaba prin alta parte. Aici nu e loc pentru neciopliti, pentru jigodii, pentru nespalati, pentru inculti.

Hai, sa-ti vad mersul…

Samariteanul…


PS: iti recomand un accesoriu necesar tuturor cocalarilor.

Intr-o noapte, un baiat si o fata veneau de la cinematograf. Fata simtea neliniste, nesiguranta, indoiala din partea baiatului. Tacerea lui dadea de banuit ca ceva nu era in regula. El i-a cerut fetei sa se opreasca, sa poata vorbi in liniste. El incepu sa spuna ca sentimentele s-au schimbat, ca ar fi mai bine sa se desparta. Fata a inceput sa planga si incet, deschiseportofelul si ii dadu baiatului un biletel. Intre timp un sofer turmentat venea din spate si i-a lovit din plin. Fata a murit pe loc. Baiatul a supravietuit miraculos. Amintindu-si de bilet l-a citit cu uimire:

"FARA DRAGOSTEA TA AS MURI"

Cand te-ai plictisit de televizorul vechi, sau de pantofii de anul trecut, sau de tricourile de asta-vara, sau poate de masina pe care-o ai de 3 ani, te hotarasti si le schimbi. E foarte normal. Vrei intotdeauna ceva nou si, odata ce acela s-a invechit nu-ti mai place asa cum iti placea la inceput. Problema e cand faci acelasi lucru in relatii si oamenii langa care stai sunt schimbati dupa cum te plictisesti de ei, ca si cum ar fi un accesoriu sau o bucata de imbracaminte.

Atunci inseamna ca esti genul de om de care nu vreau sa ma apropii. Esti genul de om care atunci cand simte ca s-ar putea sa se plictiseasca sau cand a fost intr-o zi plictisita deja cauta altceva si cel care e cu tine se trezeste aruncat ca o jucarie stricata sau, mai rau, nici macar nu afla (pentru ca, na, ai nevoie de el si atunci trebuie sa pastrezi aparentele).



S-ar putea sa ajungi sa-ti para rau, s-ar putea sa regreti amarnic. S-ar putea ca intr-o buna zi sa gasesti pe cineva de care sa te indragostesti, iar acel om sa-ti faca acelasi lucru pe care l-ai facut tu altora, sa nu-i pese nici cat negru sub unghie si, dupa un timp placut impreuna sa te trezesti la realitate si scoasa din viata lui de altcineva mai tanara, mai frumoasa, mai noua. Dar totusi e putin probabil pentru ca cei ca tine nu vor fi vreodata in stare sa se apropie sufleteste de cineva. Esti doar un copil de doi ani, cu o jucarie noua si care cand a primit una mai noua si mai stralucitoare a uitat c-a avut-o vreodata pe cea veche.

Esti o persoana trista de care-mi este mila si scarba in acelasi timp, iar de care ma feresc cat pot, pentru ca pe oriunde umbli esti urmata de un nor de distrugere si tristete. N-am nevoie de asa ceva si, implicit, na-m nevoie nici de cele ca tine. Am avut parte de portia mea suficienta de tristete si suferinta, iar astea nu pot fi uitate decat impreuna cu cineva care este exact opusul tau, exact inversul a ceea ce tu reprezinti. Am fost si eu prost destul timp, am crezut ca oamenii se pot schimba si merita inca o sansa si inca o sansa si inca… Dar nu e adevarat. Oamenii nu se schimba, sunt aceiasi pana mor chiar daca la suprafata par diferiti. Pusi in aceleasi situatii vor reactiona la fel de fiecare data. Si daca reactie e una grotesca, nimic n-o va schimba vreodata in ceva frumos si suav.


Ca sa fiu direct, acum la sfarsitul postului… parasutele vor ramane intotdeauna parasute, indiferent cum le numesti (pitzipoance, pocnitori, curve, caprioare etc). Nimic in lumea asta nu le va schimba atitudinea si gandirea. De asta poti fi sigur. Si daca ai impresia ca ai cunoscut una care s-a schimbat, asteapta sa revina la vechile obiceiuri si-mi vei da dreptate.

Samariteanul…

Reclame tamponate

Oare de ce intotdeauna cand te uiti la un film de dragoste, la un film de actiune, la un film de care vrei tu, in momentul de traire maxima apare (ca sarpele acela care ma speria cand eram mic iesind dintr-o cutiuta galbuie de lemn atunci cand o deschideam neincrezator) o reclama la tampoane, sau la Prostamol, sau la prezervative?

Cred ca nu exista ceva care sa poata strica un film mai mult decat o reclama la tampoane aparuta prea repede ca sa poti schimba postul. Imagineaza-ti ca te uiti cum el ii spune cele mai tandre si romantice cuvinte pe care le-a auzit vreodata, ea e topita si se pregateste sa se arunce intr-un sarut pasional, cand, dintr-o data apare o fata tanara imbracata cu o fusta stramta care-ti spune cat de uscata si de proaspata se simte ea cu noul OB. Si mai e si tampon intern, fuck. Nu poti sa nu-ti imaginezi OB-ul atunci cand ti se vorbeste despre el si gata, s-a terminat cu filmul tau. Oribil.

Nu ma pot abtine sa ma gandesc de ce ar vrea o femeie sa poarte pantaloni albi exact in zilele cu pricina, sau de ce ar dori sa zboare de prospetime pe aripioarele de la Always, sau de ce ar dori sa fie invaluita in prospetimea unui tampon (pana la urma e tampon sau pelerina?). Si cel mai interesant lucru din reclamele astea e zeama aia albastra, care seamana izbitor cu cerneala care penetra creta in reclamele la Colgate. De parca toate cele care folosesc magicele foite de absorbant sunt doar regine si printese (adica sange albastru pentru cei al caror pitpalac e-n pauza de masa).



Imediat dupa aripioare in topul scarboseniilor aparute la TV in timpul filmului sunt reclamele la Prostamol si Furazolidon. Desi fiecare pentru doua lucruri diferite ne duc cu gandul la aceeasi incapere in care personajul cu pricina, ori nu poate presta in totalitatea abilitatilor, ori presteaza pana ramane uscat ca o pruna si atunci are nevoie de antidiareicul minune. Acum e si mai si, ultima reclama pentru pastila care te scapa de chinul alergaturii cu pantalonii-n vine pana la veceu, se termina cu “acum intr-un ambalaj pe care-l pot citi si nevazatorii”… E adevarat ca atunci cand esti intr-un asememnea impas, fiind si nevazator, ultimul lucru pe care l-ai dori este sa incurci pastilele, sa iei Prostamol in loc de Furazolidon.

Reclamele la prezervative le consider utile, desi cea cu “Bucurati-va de victoria echipei favorite impreuna (folosind Love-Plus)” mi s-a parut cam penibila.
Mult mai mult ma enerveaza reclamele de genul “pentru ca merit”. Meriti vreo 2,3 perechi de palme, asta meriti. Apoi sa vezi cum te imbujorezi in obraji, fara sa mai impingi fetele tinere sa dea carute de bani pe produse de machiaj care vor sfarsi prin a le distruge tenul pana la varsta de 40 de ani.
De reclamele la detergenti (universali sau nu), inalbitori, balsam, sampon sau cine stie ce produse de curatat bucataria si baia care omoara toti microbii doar la auzul numelui produsului ce sa mai zic? Daca ai o raceala mai puternica cred c-ar trebui sa bei niste Domestos, ca sigur iti omoara virusii. Nici nu vor stii ce i-a lovit.

Despre reclame in general, numai de bine. Creatia publicitara romaneasca este la inaltime, imaginatia creatorilor romani de spoturi este debordanta si sunt unele reclame deosebite si extrem de haioase. Probabil ca voi scrie un post si despre partea buna a lor. Dar acum m-au enervat prea mult tampoanele, cufurelile, prezervativele, detergentii si produsele cosmetice ca sa ma mai gandesc la partea buna a industriei.
Despre asta in alta zi…

Samariteanul…

Azi va aduc la cunostinta o serie de idei foarte frumoase si foarte interesante:

"

Oamenii sunt deseori neintelegatori, irationali, si egoisti — iarta-i oricum!

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de motive egoiste ascunse – fii bun oricum!

Cand castigi vei castiga si niste prieteni falsi — castiga oricum!

Daca esti sincer si drept, unii oamenii te vor insela – fii sincer si drept oricum!

Ceea ce construiesti in ani de zile, cineva poate darama peste noapte – construieste oricum!

Daca gasesti linistea si fericirea, ei ar putea fi gelosi – fii fericit oricum!

Deseori, binele pe care-l faci azi, va fi uitat maine. Fa bine oricum!

"

Ce bine ar fi daca toti le-am putea urma intotdeauna. N-ar mai fi nevoie sa ne omoram unii pe altii, n-ar mai fi nevoie sa ne furam unii pe altii, nici macar sa ne jignim unii pe altii.

Oare cand vom intelege acest lucru?

Iata ce am gasit prin ziare:

„

Bolnavul psihotic nu se manifesta 24 de ore din 24. Am avut, de exemplu, cazul unui schizofrenic care a ajuns la noi dupa ce si-a omorat jumatate din familie. A stat aici pentru tratament timp de mai multi ani si a fost externat ca urmare a unui comportament ireprosabil. Insa, cand a ajuns acasa, si-a ucis si ceilalti membrii ai familiei. Aceste episoade nu pot fi prezise cu exactitate

“

a spus dr. Draghici.


Astept comentarii, nu stiu ce sa zic. N-am cuvinte...

De astazi, gata!


Nu mai accept nimic de la nimeni. Cine doreste sa fie in preajma si in compania mea trebuie sa ma trateze cu respect. M-am saturat sa fiu luat de prost! Am fost prost. Am fost prost mult timp, mult prea mult timp. Am fost prost cand eram copil, mereu ajutam pe toti, iar cand venea timpul sa ma ajut si pe mine nu mai apucam. Am fost prost in viata, am acceptat sa fiu tratat ca o carpa, fara sa iau atitudine vreodata in fata celor care ma tratau asa, pentru ca vroiam ca toata lumea sa ma placa. Am fost prost in dragoste, am iubit pe cine nu merita, m-am indragostit prosteste foarte repede, pana sa apuc sa vad cine era de fapt si mi-am luat o palma mai mare decat m-as fi asteptat vreodata.

Dar s-a terminat. Nu ma intereseaza daca nu-ti place de mine, nu ma intereseaza ce parere ai despre mine. Ma intereseaza doar ce parere am eu despre mine. Si mi-am dat seama ca nu era tocmai buna. De acum nu mai sunt omul placut cu orice pret. Nu! Sunt doar eu, indiferent de situatie. Daca vrei sa fii langa mine, daca vrei sa vorbesc cu tine, daca vrei sa te ajut cu ceva, trateaza-ma cu respect! Cu respectul pe care-l merit. Altfel, mai bine vezi-ti de drum, pentru aici nu-ti mai gasesti prostul. Poate ca par dur, dar dupa ce ai trecut prin cate am trecut eu, dupa ce ai fost prostit de cate ori am fost eu, dupa ce ai fost folosit cu nerusinare in atatea si atatea randuri, n-ai cum sa fii altfel in momentul in care te trezesti.

Si poate ca postul trecut a parut destul de rasist sau xenofob. Nu este. Este doar discriminare a cocalarilor. Nu fac discriminare pe baza de rasa, sex, religie sau culoare a pielii. Nu. Fac discriminare pe baza de educatie si comportament. Daca esti cocalar/pitzipoanca, vei fi privit/a la fel de catre mine, indiferent daca esti tigan, roman, portughez, fata, baiat, crestin sau ateu. Vei fi privit ca o scursura a societatii. Imi pare rau, dar m-am saturat sa fiu privit cu ura de straini din cauza unor trogloditi indadecvati si inculti.

Sper ca dupa aceasta izbucnire nervoasa sa-mi revin si sa fiu din nou cel din posturile anterioare. Vom vedea…

Pana atunci gandul bun aproape.

Samariteanul…

Romanii discriminati

Cum se face ca de fiecare data cand te iei de un cocalar, de un neorocit sau de un tigan, intotdeauna se gaseste cineva sa-i ia apararea? Ca sa nu ma cobor la nivelul lui, ca discriminez sau ca eu nu stiu prin ce a trecut el ca sa-l judec. Dar nu-l judec, pur si simplu primesc informatii pe care le interpretez si pe baza lor actionez. Daca informatiile sunt ca respectivul personaj e cocalar, n-am cum sa-l tratez ca pe un gentleman…

Acum cateva zile treceam prin zona Eroii Revolutiei. O trecere de pietoni si pietoni care vroiau sa treaca. Le acord prioritate asa cum scrie in regulament, iar apoi ma pregatesc sa demarez. La vreo 10 metri de trecera de pietoni, o femeie pe la vreo 30 de ani trece strada cu o fetita de vreo 6 anisori de mana. Femeia era tiganca, se vedea de la o posta, dar fetita era atat de draguta, cu trasaturi fine si frumusica foc. Ma opresc pentru ca erau deja in fata mea si le fac semn sa treaca. Atunci, femeia se enerveaza (numai ea stie de ce, probabil pentru ca i-am facut semn si nu m-am comportat ca la semafor), fetita se uita la ea, ii vede fata suparata, se intorce catre mine si imi trage o injuratura asa cum nu mai auzisem de mult nici macar de la oameni care lucreaza toata ziua pe santier. Am ramas perplex, nu mai stiam daca aream in viteza intai sau nu, nici nu mai stiam de ce stau si unde mergeam. A fost ca o intalnire cu o pisicuta draguta, pe care ai vrea s-o mangai si s-o alinti, iar apoi te trezesti ca deschide o gura uriasa, cu dinti imensi si te inghite cu totul. Nu stiu ce-as mai putea adauga…

Problema e ca astia ne reprezinta in afara, pentru ca ei sunt majoritatea celor care pleaca din tara. Am vazut de curand o campanie in care mi se cerea sa-i ajut pe romanii care sunt discriminati in Italia. O intentie laudabila, daca majoritatea celor discriminati n-ar fi discriminati pe foarte buna dreptate. Eu propun altceva. Mai bine sa punem la cale o campanie “hai sa le rupem picioarele romanilor din Italia care fura, violeaza si talharesc”, iar daca nu se linistesc sa le rupem si mainile. Si atunci o sa vezi cum dispare dicriminarea si cum dispare ura italieneasca pentru romani.

Dar atat timp cat noi alegem sa facem revelioane (si nu numai) cu tiganii (vezi “made in roamani…a” si nu stim decat sa promovam manelele si comportamentele gen Guta, n-avem la ce sa ne asteptam. Si nu condamn un strain daca nu m-ar lasa sa intru la el in restaurant stiind ca sunt roman, pentru ca el nu are termen de comparatie, nu vede decat Guta, Becali si Indiggo. Atunci e perfect normal sa se gandeasca de doua ori inainte de a se apropia de vreun roman.

Pana cand nu ne trezim la realitate, nu vom reusi sa fim altceva pentru Europa decat niste tigani nenorociti, care atunci cand se vad in alta tara primul lucru la care se gandesc e cum sa faca rost de bani nemunciti (cersind, furand sau escrocand).

Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti… Ai grija romane, prietenii tai te fac de rusine!

Samariteanul…

Inceputul adevarat (ala nou)

De aici incolo totul va fi nou. Nou nout, ca un bebelus. Ceea ce este, de fapt acest blog. Un bebelus clona a celui vechi. Sper ca celor care urmareau posturile acolo, sa le placa si de bebelusul meu cel nou.








Lectura placuta...

Nostalgii de vara

Iti mai aduci aminte cum erai cand aveai 5 ani? Dar cand aveai 8 ani?
Am trecut astazi pe langa casa in care am stat cand eram mic. Casa in care am crescut si in care mi-am petrecut tot timpul pana la 14 ani. Imi vin in minte amintiri atat de proaspete, dar totusi atat de indepartate despre vremurile acelea... Sun atat de batran? 26 de ani inseamna o varsta la care deja iti aduci aminte cu nostalgie de vremurile in care nu aveai nici un fel de griji si nimic in lumea asta nu te putea atinge? Banuiesc ca da... casa arata la fel, bine cu cateva modificari de aspect, dar casa in sine e aceeasi, casa in curtea careia ma jucam cu prietenii de la vremea aceea de-a hotii si vardistii, sau fotbal sau de-a Power Rangers cand eram un pic mai mari; nu mai stiu nimic despre niciunul. E locul in care nimic nu ma putea opri, nici macar doamna Popovici care avea ceva impotriva faptului ca noi ne jucam in curte, nici acum n-am inteles de ce. E locul in care la varsta de 6 ani m-am jucat de-a mama si de-a tata prima data cu o fata pe nume Roxana cred, n-am mai vazut-o de atunci (doamne ce prost eram). E locul in care am pierdut primul meu joc de LEGO si pentru care am plans o zi intreaga. E locul in care ma furisam in pivnita incercand sa-l sperii pe Nunu (bunicul meu) cand venea de la piata.
De atunci viata mea s-a schimbat. Am inceput liceul, apoi facultatea, am devenit mai matur pe masura ce timpul a trecut peste mine, cu bune si cu rele, am inceput sa lucrez, cred ca una peste alta sunt un om responsabil. Cu toate astea, o parte din mine, nu stiu cat de mica sau mare este, isi doreste enorm de mult sa fie din nou la acea varsta la care poti spune „era piua, n-ai voie sa-mi faci nimic”, varsta la care problemele tale cele mai grave sunt ca nu stii unde-ai pus masina cea noua pe care ai primit-o de Craciun sau ca unul dinte copii te-a facut „pitic” astazi la scoala.
Nu stiu ce s-a intamplat cu copilul acela, nu stiu exact cand el a trecut in planul secund, locul lui fiind luat de omul care sunt acum. Poate s-a intamplat cand m-am indragostit prima data si am fost refuzat cu raceala, sau poate cand am avut de infruntat prima situatie cu adevarat infricosatoare din viata (dar despre asta alta data), sau poate cand a murit omul la care am tinut cel mai mult in afara de parinti... sau poate, poate ca au fost toate astea la un loc, poate ca fiecare situatie a adus partea sa de maturitate cu ea si mi-a lasat-o in brate spunandu-mi „descurca-te, nu mai esti copil”.
Pe masura ce m-am maturizat am aflat ce inseamna sa iubesti, am aflat ce inseamna sa suferi din dragoste, am aflat ce inseamna sa suferi din prostie, am aflat ce inseamna sa fii iubit (cred ca este tot ce-ti poti dori mai bun de la viata – ca cineva sa te iubeasca din tot sufletul).

Am aflat si lucruri mai urate, am aflat ca oamenii sunt in principiu rai si ca nimeni nu te ajuta doar pentru ca ai nevoie de ajutor, daca ei nu castiga nimic, nu vor ridica un deget; am aflat ca aparentele conteaza mult mai mult decat ar trebui si asta pentru ca nimeni nu se chinuie sa treaca dincolo de ele; am aflat ca cei pe care credeai ca-i stii te pot surprinde si poti primi ajutor de la cine nu te asteptai, iar cei care credeai ca-ti sunt prieteni nu stiu cum sa scape mai repede; am aflat ca viata nu e numai lapte si miere, mai contine si pastilute amarui cu un gust foarte rau, dar care te fac mai puternic.

In sfarsit... nostalgii de vara, n-ai ce face, apar intotdeauna la timp si te rascolesc de fiecare data la fel de mult...

Specii... si alte specii

I-ai vazut pe cei care lucreaza toata ziua ca sa avem noi apa curenta, canalizare sau curent electric? Sunt sigur ca i-ai vazut. Sunt acea specie noua de bucurestean si anume „muncitorul sapator de santuri”. Dupa comportament, genuri muzicale si miros specia lor aduce usor cu o specie mai veche de bucurestean, „cocalarul” dar nu va lasati inselati, fac parte dintr-o specie cu totul noua. S-au dezvoltat cel mai mult acum, in preajma campaniei electorale, deoarece au fost scosi la produs (voturi, nu va ganditi la altceva) de catre edilii nostri mult iubiti.
Pot fi usor recunoscuti dupa costumul albastru sau rosu, cu una sau doua dungi verzi reflectorizante, care-i protejeaza probabil de orice posibil contact cu vreun miros de sapun sau deodorant.
Orice intalnire cu acestia nu se poate termina decat in doua feluri: ori in hohote de ras, ori cu un gust foarte amar gandindu-te „Doamne, in ce tara m-am nascut!”.
Ca nivel de inteligenta (IQ pentru cei care nu inteleg) sunt foarte aproape de cealalta categorie de oameni mai „speciali”, politistii. Am incercat sa-l intreb unul dintre cei care sapau un sant in fata blocului meu, pentru ce sapa. Raspunsul a venit atat de sincer incat m-a blocat. Omul sapa pentru ca asa i s-a spus.

- Bine, bine; dar la ce vrei sa ajungi?, l-am intrebat. Stii macar cat de adanc trebuie sa sapi?
Un raspuns la fel de sincer:
- Daca dau de ceva stiu ca trebuie sa ma opresc.

Bine macar ca stie asta, pentru ca am avut supriza sa constat ca unul dintre muncitorii angajati chiar de compania la care lucrez nu stia acest crampei de informatie, motiv pentru care am ramas fara curent electric vreo trei ore in ziua respectiva.
Acelasi interes major pentru munca pe care o presteaza am observat si la sefii acestora. Intrebandu-l pe cel care coordona sapaturile din fata blocului meu (care acum arata ca un castel medieval inconjurat de santuri) cand au de gand sa refaca ceea ce au spart, acesta mi-a rapsuns, foarte suparat ca am avut obraznicia sa-l deranjez din meditatie, ca nu e treaba lui, cai ei doar sapa si altii vin sa refaca. Foarte interesant. Foarte clar. Foarte logic. Nu-mi dau seama cum de nu m-am gandit singur la asta si am mai deranjat saracul om degeaba. Stiu de ce: pentru ca nu mi se pare normal ca cineva sa vina sa sape o groapa, acea groapa sa stea asa cel putin 2 zile pana vin cei care trebuie sa lucreze, iar apoi sa mai stea vreo saptamana pana cand vin cei care trebuie sa o acopere. Si mai ales pentru ca mi se parea ciudat ca omul statea mult prea linistit si m-am gandit sa nu se plictiseasca.
Cel mai bine se vad aceste minunate creaturi ale junglei bucurestene atunci cand sunt in habitatul natural. In pauza (care in general dureaza cel putin 3 ore) cu felia de salam in mana, cu maneaua rasunand din casetofonul de langa ei si cutia de bere in celalta mana. Atunci se simt in largul lor si pot intreprinde cea mai placuta activitate, observarea si comentarea aspectului doamnelor si domnisoarelor care trec pe langa ei. Incepand cu „ai venit sa ma vezi, papusa?” si terminand cu „pleci, dar tot la salamul meu te gandesti!”, acestia au tot felul de moduri prin care incearca sa agate orice femeie care trece prin zona. Si sunt neobositi (cand e vorba de agatat, ca altfel obosesc foarte repede), indiferent de cate ori sunt refuzati, ei stiu ca in urmatorul minut va mai trece una pe acolo si nu sunt descurajati de refuzurile primite.

Deocamdata opresc descrierea acestei specii aici, dar cercetarile continua si va voi tine la curent cu orice descoperiri.
Cu alta ocazie vom discuta si despre specia numita „politisti”, o evolutie sau involutie( inca nu e sigur, e o adaptare la mediu) a unei specii disparute „militienii”.

Cauta-i si daca descoperi comportamente sociale la ei sunt foarte curios sa le aflu, pentru ca eu n-am reusit sa gasesc inca o legatura intre acestia si societate.

Politica, bat-o vina

Ma aflam, inevitabil, in acelasi superb troleibuz 66, care daca ai norocul sa nimeresti ora care trebuie te poate duce in Paradis (la propriu, pentru ca sansele de supravietuire sunt foarte mici). Ma intorceam de la serviciu, era cam ora 7 seara. Linistit, imi admiram propria inspiratie de a pleca de la munca mai tarziu cu o ora, pentru ca astfel evitam o excursie “all expenses paid” spre Gradina Edenului Manelist Bucurestean.

La Bucur Obor se urca un domn mai in varsta, cu o sacosa cam rupcigoasa in mana si haine ieftine, dar curate si bine asortate. Dupa ce se aseaza pe locul pe care cu gratie i l-am oferit (aplaudati-ma, va rog) scoate din sacosa ceva portocaliu. Un pliant. Nu-mi dau seama ce este initial, dar curiozitatea nu ma lasa sa stau linistit pana cand nu aflu. Era un pliant de campanile al domnului Dan Cezar Ionescu, candidat PDL la primaria sectorului 2. In pliant, acesta i se adresa foarte personal si direct acestui batran, pentru ca observ cum i se lumineaza fata pe masura ce citeste. Vad cum increderea in acest om il face sa fie fericit ca si el observa mocirla in care suntem cu totii. Vad cum spiritul de OAIE se trezeste in el si deja este cu creierul spalat, apretat si indoctrinat, vad cum e pregatit de vot.

Nu pot sa ascund faptul ca am citit si eu pliantul odata cu batranelul si impresia pe care mi-a lasat-o este aceeasi cu cea pe care mi-o lasa un discurs coerent din partea lui Gheorghe Hagi. Adica: da, interesant, dar daca mi se intampla vreodata sa uit cat fac 2+2 n-o sa vin sa-l intreb pe el pentru ca nu sunt sigur ca stie. Singurul lucru de care sunt sigur este ca i-a fost scris discursul de catre niste specialisti in domeniu.
De fapt asta e impresia pe care mi-o lasa toate pliantele si scrisorile astea de campanie. Sunt scrise de echipe de experti in sociologie si psihologie si semnate de cine trebuie (catindatul).

Nu fac aici propaganda electorala. Ba chiar contrariul!

Tot ce te pot sfatui este, daca ai o gandire si o convingere politica, pastreaz-o, mergi cu ea si nu te lasa deviat de un pliant sau o reclama buna (ce, cumperi masina dupa reclama?).
Daca inca nu ai una, nici nu prea ai mari sanse sa ti-o creezi acum, pentru ca, cel putin la suprafata, toti sunt la fel. Nu stiu ce sa-ti spun sa faci ca sa treci de suprafata, poate doar sa-i intalnesti fata in fata si sa-i pui in situatia de de a renunta la masca electorala (dar asta e o utopie, stiu).

Nici macar nu stiu daca sa-ti spun sa te duci la vot. Toti spun ca daca nu votezi nu ajuti comunitatea, dar votand ca oaia o ajuti? Nu cred.
Ma mai gandesc ce ar fi cel mai bine sa fac, te las sa meditezi singur, poate-ti vine vreo idee...

Pana atunci, tine minte ca voturile nu se cumpara, ci se castiga.

NIMIC

Am de gand sa fac... nimic. Stau, pur si simplu si ma gandesc la cat de bine e sa nu fac nimic. N-am cum sa obosesc, n-am cum sa ma accidentez, n-am cum sa gresesc, pentru ca nu fac nimic. E extraordinar. Ceva mai indicat nici ca exista. Mare om inventatorul statului degeaba! Cred ca era un mare ganditor, un pasionat al meditatiei si un filosof de exceptie. Ma gandesc totusi, cum i-a venit ideea? De ce tocmai atunci si ce l-a condus spre aceasta inventie fara de care n-am putea trai?

Poate ca era obosit... Nu, pentru ca ar fi fost odihna si asta contravine insasi ideii de a nu face nimic.

Poate ca vroia sa demonstreze ceva cuiva... Nu, pentru ca asta ar fi insemnat ca de fapt facea ceva.

Poate ca il interesa chiar conceptul revolutionar si s-a gandit sa-l incerce... Nu, pentru ca daca era asa nu ar fi stat ci ar fi insemnat ca studiaza.

Stiu!

Poate ca era barbat! Asta e! Cum de nu m-am gandit pana acum?

Unui barbat nu-i trebuie motiv ca sa nu faca nimic. Pur si simplu e genetic intiparit in ADN-ul lui acest talent. Nu-i de mirare ca barbatii conduc lumea!

O femeie nu poate sa nu faca nimic. Nu in adevaratul sens al expresiei. Daca o femeie sta si nu face nimic, ori e suparata, ori vrea sa demonstreze ceva, ori incearca sa-si dea seama cum oare reusesc barbatii aceasta magie. Dar toate acestea sunt activitati, asa ca e doar o iluzie ca nu face nimic.
Nicio femeie niciodata nu va putea intelege profunzimea notiunii, multumirea interioara pe care o simte un barbat in acele momente. Tocmai de aceea te vor intreba intotdeauna de ce stai.

"

-De ce nu faci ceva?
-Pentru ca vreau sa stau. (asta o debusoleaza complet si incepe sa devina agresiva)

"

Dar noi stim baieti, ca de fapt vorbeste invidia. Ce n-ar da sa poata sta macar doua secunde atat de relaxate nefacand nimic. Dar pentru ele orice trebuie sa aiba scop, sens si insemnatate. Fara aceste atribute nu exista. O, dar exista; si este atat de placut, atat de relaxant, atat de... lipsit de insemnatate, de sens sau de scop incat te simti eliberat.

Stau in fotoliu si nu fac nimic. Simt o respiratie in ceafa care ma trezeste din nirvana.
Va las pe voi sa ghiciti cine poate fi...

Romania de azi, romania de maine (partea a doua)

Tin minte ca mergeam cu troleibuzul la serviciu. La Doamna Ghica se urca trei baieti cu varste in jur de 17-18 ani, imbracati foarte tipator si vorbind foarte tare. La un moment dat unul dintre ei scoate telefonul mobil si pune o manea setand sonorul la pozitia de maxim. Unul dintre ceilalti doi incepe sa faca niste miscari usor epileptice, in acelasi timp repetate periodic. Cel de-al treilea se prapadea de ras. Nimeni din acel troleibuz nu a spus nimic, desi destul de multi se uitau la ei cu suparare in priviri. Mai multi dintre tinerii care erau deja in troleibuz incepusera niste miscari dansante pe maneaua care s–ar fi auzit probabil si din afara. In acel moment mi-am dat seama ca, ori am imbatranit eu ca fat-frumos, cate 10 ani in fiecare an normal, ori schimbarile in mentalitatea si in ceea ce inseamna omul interesant au fost atat de importante si negative incat n-a mai ramas nimic din romanul care se uita la nesimtire fiindu-i lui jena pentru cel care n-a aflat inca manierele de baza.

Oare am devenit o tara de mancatori de seminte? Nu pot sa ies din casa fara sa dau de cate cineva care sa sparga seminte, ori la colt de strada, ori in mijloacele de transport in comun, oriunde. Samantarul este acum emblema nationala, taranul roman care-si rupe spinarea pentru a cultiva un ar de pamant a fost ingropat intr-un morman de coji de seminte. Semintele si manelele trebuie sa fie la ordinea zilei, daca vrei sa fii cool, daca vrei sa fii smecher.

Fratilor, hai sa facem o revolutie a bunului simt! Hai sa incercam macar sa nu ne lasam cotropiti de acesti sarmani inculti banali care au impresia ca astfel sunt mai interesanti si ca daca vor fi in stare sa raspunda la o singura intrebare cu mai mult decat “sa moara mama” isi vor pierde acest statut. Fac un apel la voi - cei care n-ati uitat ca unei femei i se deschide usa, nu i se da o palma peste ceafa, ca o intrebare se pune cu “va rog” si se incheie cu “multumesc”, ca unui batran i se vorbeste cu respect, nu este imbrancit pe strada – fac un apel la voi sa nu va lasati influentati de oribilul grotesc al manelismului romanesc pentru ca altfel suntem cu totii pierduti. Nu ne mai salveaza nimeni, poate doar Copilul Minune, desi ceva imi spune ca minunile lui s-au terminat de mult.

Romania de azi, romania de maine (partea intai)

Intr-o zi oarecare a unei saptamani oarecare, intr-un loc oarecare, mergeam cu troleibuzul asa cum fac in fiecare zi de acasa la munca si inapoi. Eram pe drumul de intoarcere, obosit si frustrat de faptul ca exact cand am terminat programul si trebuia sa plec spre casa mi s-a terminat bateria la telefon si nu mai puteam folosi castile din dotare pentru un miniconcert Taxi.

Ma urc in troleibuz, destul de liber de altfel pentru o zi de lucru, si sunt linistit pentru ca nimic nu pare sa-mi disturbe linistea la care tanjesc atat de mult. Impresia nu avea sa dureze prea mult, deoarece la urmatoarea statie se urca o fetita. Avea 14 ani, am dedus eu mai tarziu din conversatia pe care o purta la telefon si care, pe parcursul celor 45 de minute cat am folosit acelasi mijloc de transport s-a incheiat si a reinceput. Imbracata complet in negru, usor rotunjoara si fara ceva distinctiv. Nimic nu putea prevesti ce urma sa aflu la o privire mai atenta. Cred ca vorbea cu o prietena, pentru ca avea vocea aceea arhicunoscuta a pustoaicelor care incearca sa para suparate pe viata. Nu stiu despre ce era vorba initial in conversatie pentru ca nu am stat s-o urmaresc, dar am observat un impediment in vorbire de care parea foarte mandra si asta mi-a atras atentia. Spunea: “draga, nu vezfli ca nu ma maiintzflelege nimeni? O sffflla plec de-acasfflla. Nu ma pune sfflla vorbesffllc mai clar ca sfflltii ca abia mi-am pusff tcertcelul in limba!”. Atunci am observat ca avea un cercel in nas, vreo sapte impartite neuniform pe lobul urechii, unul trecut prin buza de jos si unul in spranceana. Alte locuri strapunse n-am observat si nici n-aveam de gand sa mi le imaginez.
Conversatia bineinteles ca a durat mult pe aceeasi tema, cu interludiul apelului catre unul dintre parinti si o usoara cearta cu acesta, concluzia fiind logica: “hai draga sa ne vedem la barul din colt la ora de geogra!”.

Am stat mult timp sa ma gandesc ce ar putea determina un copil sa recurga la asemenea gesturi. N-am gasit rapunsul, dar lucrul de care sunt sigur este ca nu stiu nici ce ar determina un om matur sa recurga la aceleasi gesturi disperate pentru a atrage atentia asupra sa.

Te-ai gandit vreodata ca atunci cand vorbesti s-ar putea sa ti se-ncurce cerceii prin gura? Sau ca daca te loveste fulgerul o sa aiba un traseu destul de interesant pana sa iasa prin cercelul aflat in punctul cel mai jos, la care nici nu vreau sa ma gandesc, pentru ca n-o sa mai pot dormi o saptamana din cauza groazei?

Nu stiu ce sa mai zic. Asta-i realitatea cotidiana? Cu fetite de 14 ani care au mai mult metal decat piele pe ele? Cu trafic ingrozitor si cu tot felul de smecheri care atunci cand ridica mana in troleibuz imi vine sa vomit?

Mai bine nu mai zic nimic...

ACEA FEMEIE

Cauti dragostea adevarata. Cauti acea femeie care sa te faca sa sari in sus de bucurie numai cand o vezi sau cand ii auzi vocea. Si poate cel mai important, cauti femeia care sa simta la fel pentru tine.
Unii ar spune ca esti un idealist si ca asa ceva nu exista. Ca numai in carti, filme sau vise asa ceva se poate intampla. Posibil, nu stiu ce sa zic. Dar asta te poate opri sa incerci s-o gasesti?

Eu caut, la fel ca tine, pe acea cineva; acea cineva care sa-mi poata lumina ziua intreaga cu un singur sarut, chiar daca eram in cea mai groasa negura. Cea care daca ar dori, ar putea sa ma trimita intr-o negura mult mai rea decat orice mi-as fi putut imagina, dar in acelasi timp cea care nu si-ar inchipui vreodata sa faca asa ceva. O caut pe cea in fata careia sa ma pot dezbraca de orice masti, simtindu-ma in perfecta siguranta, pentru ca as sti ca n-ar putea vreodata folosi ceva impotriva mea. Asta pentru ca ma iubeste asa cum o iubesc si eu, adica mai mult decat viata.

Si acum vorbesc cu tine. Stii asta si ai stiut-o intotdeauna. S-ar putea sa nu te gasesc niciodata, pentru ca nu stiu unde sa te caut, nu stiu unde esti, nu stiu ce flori iti plac, care sunt culorile tale preferate, cum iti place sa-ti porti parul sau cu ce preferi sa te imbraci. Nu stiu niciunul dintre aceste lucruri, de altfel as putea umple o carte intreaga numai cu lucruri pe care nu le stiu despre tine. Asa ca, te rog, nu astepta sa te gasesc, pentru ca intr-o buna zi s-ar putea sa trec pe langa tine pe strada si sa nu te recunosc sau chiar sa nu te vad. Cauta-ma tu, vino si spune-mi: „pe mine m-ai cautat toata viata” si daca nu te recunosc de prima data nu te supara; pur si simplu sunt prea ametit sa-mi pot recunoaste propriul cap. Mai spune-mi o data; si inca o data; pana cand imi voi da seama. Si atunci voi putea fi, in cele din urma, complet. Voi putea spune ca scopul meu in viata a fost atins si in momentul acela pot muri fericit.
Dar pana atunci, cauta-ma. Te voi cauta si eu pe tine si poate, doar poate, vom da nas in nas la urmatorul colt de strada. N-ar fi haios? Ce-om mai rade pe tema asta cand vom fi batrani si sclerozati. Dar in continuare la fel de indragostiti.

Sunt utopic, stiu. Unii ar spune ca sunt penibil pentru ca nu caut intotdeauna o partida usoara si daca vad ca se complica sa-mi iau talpasita. Ei bine, eu nu sunt si nu voi putea fi asa. Mie nu-mi trebuie femei, mie-mi trebuie FEMEIA.
Acea femeie...

Un nou inceput

Aici incep un nou blog, pentru cel de pe site-ul personal nu mai are loc acolo. In cele ce urmeaza, voi aduce aici cele mai reusite post-uri de pe raposatul blog. Sper sa vin cu noutati cat de curand, dar pentru asta trebuie sa am si timp :) Pana atunci, va delectez cu unele vechi, dar bune (sper).